Instrumente Mortale: Orașul Oaselor (vol. 1)

Autor: Cassandra Clare
Gen: Urban Fantasy, YA
Anul apariției: 2007
Limba: engleză
Pagini: 479
Rating: 2.75/5
Plot: În timp ce se îndrepta spre clubul Pandemonium din New York, Clay Fray nu bănuiește că va fi martoră la o crimă. Și mai ales o crimă comisă de trei adolescenți care au pe brațe tatuaje bizare și mânuiesc arme neobișnuite.
Aceasta este prima dată când Clary intâlnește vânătorii de umbre, războinici porniți să ucidă demonii de pe Pământ și să mențină controlul asupra vampirilor și vârcolacilor. Cu această ocazie, îl cunoaște și pe Jace, un tip superb, cu plete aurii. Clary este atrasă în lumea lui după ce mama ei dispare în chip misterios și ea însăși este atacată de un demon.
Dar de ce-ar fi demonii interesați de o mundană oarecare, cum este ea?
Și cum de s-a trezit Clary dintr-odată că are darul vederii? Vânătorii de umbre sunt gata să afle...
*
Astăzi, până la ora 4, trebuie să duc înapoi la bibliotecă primele două volume, iar eu vreau să fac recenziile pentru astea două cărți până atunci. Ca de obicei, las totul pe ultimul moment.

Probabil că ați auzit de seria „Instrumente mortale”, apare peste tot, a fost ecranizată atât printr-un film (City of Bones), cât și un serial (Shadowhunters).
Eu am început să citesc, deoarece fiica nașei mele mi-a tot povestit cât de grozavă este seria asta, iar astă-vară, de ziua mea, mi-a dat cadou primul volum din seria „Uneltiri Întunecate”, dar mi-a zis că ar trebui să citesc mai întâi seria Instrumente Mortale ca să înțeleg ce se întâmplă în cartea respectivă. Motiv pentru care m-am apucat și apucat de seria asta.

Cartea asta nu a atins așteptările pe care le aveam de la ea, cel puțin în prima parte a cărții. Au fost scene care m-au cam plictisit și unele pasaje de descriere peste care îmi venea să sar, însă așa sunt eu, tot timpul îmi vine să sar peste paragrafe și îmi fug ochii direct la dialog. Totuși, nu cred a autoarea a exagerat prea mult cu descrierea, așa cum fac alți autori. Cartea își arată potențialul abia mai încolo, motiv pentru care nu am putut să îi dau mai multe steluțe. Dar eu cred că merită citită, și spun asta fiindcă am citit și următoarele două volume și mai departe lucrurile devin cu adevărat interesante.

Clary, protagonista cărții, are 15 ani și încearcă să intre împreună cu prietenul ei, Simon, în clubul de noapte Pandemonium, deși nu au niciunul încă vârsta legală. Asta mi s-a părut foarte aiurea, pentru că eu am 15 ani (aproape 16, dar mă rog) și nu aș face așa ceva. Autoarea nu a descurajat un astfel de comportament, ceea ce nu este tocmai ok, din punctul meu de vedere.
La început, cartea nu m-a captivat prea mult. Au avut loc câteva scene care au fost, din punctul meu de vedere, lipsite de suspans.
Abia după jumătatea cărții a început să mă captiveze povestirea. Aflăm adevăruri ascunse, pe care nici nu ni le-am fi imaginat. Urmează să fie dezvăluite detalii importante, ca niște piese de puzzle care ne vor ajuta să completăm tabloul poveștii. Au fost câteva lucruri aflate care pe mine chiar m-au șocat, nu m-aș fi așteptat în veci la așa ceva. După aceea, aproape de finalul cărții, am avut parte de scene pline de acțiune și suspans.

Totuși, nu pot spune că am îndrăgit-o pe Clary prea mult, în acest volum. Și nici pe Simon, nici pe Alec. De Jace mi-a plăcut la început, dar apoi, în final, nu mi-a mai plăcut fiindcă s-a dovedit că nu avea calitățile pe care păruse să le aibă până atunci, adică fix alea pentru care îl apreciam eu.

Dar cel puțin știu sigur că mi-a plăcut de un personaj, și trebuie neapărat să îl menționez. Este vorba de Fratele Jeremiah. Deci Fratele Jeremiah este cel mai mișto personaj din carte și nimeni nu mă poate contrazice, ok?

Mi s-a părut foarte interesantă toată ideea cu runele și cu ce puteri au acestea. Mie ideea de vânători de umbre mi-a adus aminte de serialul Supernatural, unde există vânători care vânează demoni, dar conceptul din Instrumente Mortale este diferit.

*

Cam atât am avut eu de zis. Aș fi spus mai multe lucruri, dar nu vreau să dau prea multe spoilere. Urmează să scriu și recenziile la volumele doi și trei, dacă vă interesează.

Comentarii